declaratie sincera de dragoste

Te iubesc în ciuda greșelilor mele din trecut, prezent sau viitor dar mai ales pentru calitățile pe care nici tu nu știi că le ai…
Te iubesc și nu înțeleg cum e posibil să existe în lume atât de multe alte lucruri mult mai importante decât faptul că eu te iubesc pe tine…
Te iubesc chiar dacă tu n-ai nici timp, nici chef, nici interes pentru mine sau iubirea mea…și chiar dacă nu-ți place cum te iubesc și nici nu-ți folosește la nimic să te iubesc…
Te iubesc acum, aici, atât cât pot, atât cât știu… nu peste 3 zile, nu după ce-mi plătesc ratele la bancă, nu până când am eu chef și în nici un caz fiindcă m-aș plictisi…
Te iubesc în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ți-l spun…pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău…pentru fiecare teamă a ta pe care n-o vei mărturisi nimănui…pentru toate privirile și strângerile în brațe…cu tot cu egoismul și orgoliul tău și cu toate ezitările și rănile pe care eu sau altcineva ți le-a făcut…
Te iubesc pentru că nu ești ca restul…pentru că nu ești și n-ai să fi niciodată a mea, ci îți aparții doar ție și lui Dumnezeu…pentru că nu mă pot opri, orice ai face, oriunde ai fi, oricât de tare mă doare…
Probabil deci, că te iubesc independent de adevărul care ești sau care ai putea fi, tocmai fiindcă nu ești cum vreau eu, nu spui ce îmi doresc, nu faci nimic din ceea ce aș vrea…

Așadar, te iubesc oricum ai fi tu, oricum aș fi eu: trist, fericit, singur sau nervos pentru că…ești gândul care mă înmoaie și mă face să visez, să scriu rânduri întregi despre iubire și să uit de restul lumii și de timpul care trece atât de repede…
Te iubesc și asta îmi dă curaj să spun oricui mă întreabă, fără să-mi pese de cât de fraier mă cred unii sau cât de mult râd alții. Eu recunosc: te iubesc așa cum mulți nu știu să spună sau să simtă și tot așa cum majoritatea se feresc să recunoască de teamă că cineva ar putea să-i bănuiască că sunt oameni…
Te iubesc în ciuda gândurilor pe care ți le-ai făcut despre mine, fiindcă tu nu întrebi – tu presupui, deduci și analizezi…deci, nu am de ales, și trebuie să te iubesc și pentru gândurile bune și pentru gândurile rele…
Te iubesc pentru că nu mai știu ce am fost înainte să apari tu și pentru că nu voi mai fi la fel după tine…cu toate că spălăm vasele diferit, tocmai pentru că avem păreri similare sau total opuse și chiar dacă gândurile tale nu sunt pentru mine, ci pentru altul…
Te iubesc…și nu știu pentru cât timp de-acum încolo, dar cât te iubesc acum ar umple o jumătate de veșnicie…

A, da, te iubesc și pentru că îți găsesc scuze în toate și mă consider vinovat mereu…
Te iubesc și n-am ce să fac…oricât mi-aș dori să fi numai tu, oricât aș încerca să-ți vorbesc, oricât de mult aș vrea să mă apropii…
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe, cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut…

Nu pot decât să continui să te iubesc până când iubirea pentru tine îmi va părea atât de firească încât n-am să mai am nimic de spus…
Nu pot decât să te iubesc până când n-am să mai pot…și poate chiar și atunci, am să mai trag de mine să mai pot puțin…
Te iubesc pentru că mă rog pentru tine mai mult decât pentru mine și orice se întâmplă, mi-aș dori să ai parte de toate lucrurile frumoase din gândul meu cu cine crezi tu că merită…așa că nu-mi pasă cu cine ești fericita, doar să fii, cu toate că mi-ar fi plăcut să fac parte din fericirea ta…
…deci te iubesc și dacă tu iubești pe altul și altul te iubește pe tine sau nu…pentru mine tot aia e, fiindcă nu iubesc iubirea ta, ci te iubesc pe tine…
Așa te iubesc: întreg, nu pe bucăți, nu pe fragmente, nu doar în pauze și poate din cauza asta, pentru mine ești mai importanta decât mine…
Te iubesc chiar dacă nu ne-am plimbat vreodată de mână prin Parcul Mihai Eminescu, chiar dacă n-am dansat vreodată împreună, chiar dacă nu ne-am bătut cu bulgări de zăpadă, chiar dacă nu m-ai ținut în brațe de fiecare dată când mi-a fost dor de tine și n-am putut să-ți spun nimic, chiar dacă nu știm aproape nimic unul despre altul…deci, practic, te iubesc și pentru tot ce n-am ajuns să trăim împreună, dar mi-aș fi dorit…
Te iubesc cum sunt și eu, așa, într-un mod imperfect, cu greșeli, cu regrete și cu nesiguranță…din primul gând de dimineață și până ce încep să te visez, noaptea târziu, strângându-mă în brațe…
Te iubesc pentru toate gândurile bune pe care, iubindu-te, le-am găsit în mintea mea, pentru toate emoțiile, așteptările, dorințele, tristețile și bucuriile pe care le-am trăit din vina ta…și pentru toate cuvintele pe care nu le-am spus altcuiva decât ție…și mai ales pentru toată liniștea de care am avut parte lângă tine…și nu în ultimul rând pentru căldura din ochii tăi și pentru blândețea și seninătatea ta, chiar daca uneori, fara sa vrei, ai spus cuvinte taioase…
Uneori, te iubesc cu părere de rău, cu nostalgie și fără putere(stii tu de ce), dar întotdeauna cu dor și drag… și atunci când ar trebui să fiu indiferent sau să par puternic ( deși nu înțeleg de ce „ar trebui”)…

Te iubesc chiar și atunci când ar trebui să nu te iubesc eu atât ca să poți să mă iubești și tu măcar puțin, de parcă n-am putea să ne iubim în același timp, la fel de mult…
Am mai iubit și poate că am să mai iubesc, nu pentru că așa vreau eu, ci pentru că, la fel ca orice copil naiv, încă mai cred că există cineva pentru fiecare pe lume…acel cineva de care „doar moartea mă va despărți”…
Eu recunosc, dacă ar fi să mai iubesc vreodată și aș putea să aleg, aș vrea să te iubesc din nou si din nou pe tine…dar cu mai mult curaj, fără nici o îndoială și n-aș schimba decât minutele în care nu te-am iubit mai mult decât pe mine însumi…
Cumva reușesc să te iubesc și atunci când nu ai timp, când nu îți amintești de mine sau când nu-ți pasă…și pentru că îți place să fii singura când eu aș vrea să fiu cu tine, și pentru când nu știu nimic de tine, și pentru când (mi se pare mie probabil că) nici nu exist în viața ta…
Te iubesc, în gând, în suflet, în tot ce fac și ce nu fac; cu tot ce știu și nu știu despre tine; chiar de ai fi mai mult sau mai puțin decât cred eu; fără să-mi pese ce spun alții sau ce faci sau crezi tu; fără să știu de unde vii sau la ce oră suni; fără să poți să mă înțelegi vreodată; fără să pot să îți arăt vreodată…

Da, știu că „te iubesc” e doar o vorbă pe care o poți spune oricui, oricând, oriunde. Îi poți spune unui câine, unui copac sau unui străin. Poți spune mințind, glumind, plângând, șoptit sau în codul Morse. Poți spune orice fără să simți, dar nu poți simți orice fără să spui… Sper ca ti-ai dat seama si aseara! TE IUBESC ENORM!
Știu că te iubesc mai mult în vorbe decât reușesc să-ți arăt în fapte, că unele fapte nu se leagă cu ce spun, că…uneori, dacă stau și gândesc nu știu nici ce e bine, nici ce e rău, nici ce rost am, nici ce rost ai, nici ce rost avem… deși îmi doresc să pot să-ți demonstrez în fapte…
Revenind apoi la simplitatea lucrurilor, mă rezum întotdeauna, la același imperfect, banal și inexplicabil sentiment că „te iubesc„…
Te-am iubit chiar și atunci când am vrut să cred că nu te iubesc…
Te iubesc chiar și acum când mi-aș dori să nu te fi iubit „în halul ăsta”…
și probabil, am să te iubesc chiar și atunci când vei rămâne doar amintirea a ceea ce-am iubit cândva…
Oricum, dacă te iubesc nu înseamnă că sunt eu bun și cu inimă mare, ci pentru că tu ești cel mai bun lucru care există în mine, în sufletul și viața mea acum…
Sincer să fiu, te iubesc și mi-e teamă să nu te mai iubesc! Imi va fi dor de toate momentele noastre!