nici negrul nu-i asa negru

În viață, nu toate zilele sunt cu soare, după cum nici toate momentele nu sunt pline de strălucire. Mai mult, deși tendința fiecăruia e către un mâine mai bun, realitatea e că rar se întâmplă astfel. Din contră: când e să vină problemele, se adună atâtea să nu le mai poți duce, iar timpul nu numai că nu rezolvă, ci mai rău încurcă.

Simți, fără să poți să te oprești, cum aluneci într-un hău mai negru ca noaptea. Brusc, pare că viața ți se sfârșește. Nu știi de ce trăiești sau care îți e rostul pe acest pământ. Teoria da, încă îți sună în cap, dar să fim serioși, teoriile nu sunt bune decât atunci când nu ai nevoie de ele! Relațiile îți scârțâie – pare că toți demonii de pe lume s-au strâns să îți joace feste, punându-ți amarul în cale. Ai de toate, până la urmă, dar, de fapt, îți lipsește totul. Te simți neînțeles și al nimănui…și nimic nu doare mai tare ca un dor ce nu poate fi alinat.

Ai vrea, cât încă ești conștient că te scufunzi, să îți iei destinul în mâini. Știi că, dacă nu vrei să ajungi o epavă, trebuie să te lupți să ieși la suprafață. Așa că te zbați să te apuci de ceva în căderea ta către neant. Încerci să oprești prăbușirea sau să o încetinești, cel puțin. Orice, numai să nu te zdrobești definitiv de pietrele de pe fundul gropii! E clar că o să doară, dar măcar să doară mai puțin și pentru o perioadă cât mai scurtă de timp…

Totuși, uiți că soluția nu e să te agiți ci, din contră, să te relaxezi. Nu să îndepărtezi gândurile neplăcute e cheia, ci să le accepți, lăsându-le să treacă singure. Până la urmă, lasă totul să plece și vezi ce rămâne. Lucruri, oameni, situații – nu știi care te scufundă mai tare până când nu le renunți la premiza că salvarea vine din exteriorul tău.

Mai mult, odată cu schimbarea perspectivei, încep să se schimbe și tablourile. Surprinzător, dar lumina pătrunde chiar și în cele mai dosite colțuri, totul e să aștepți ca ochii să ți se adapteze! Cu timpul, nici negrul nu e atât de negru și parcă nici durerea nu e așa cruntă și de neîndurat ca mai înainte. Bineînțeles, nimic nu s-a schimbat, noroiul și sentimentul ratării vieții e tot acolo, dar parcă începi să te aduni ca să îi faci față. Nu e ușor, dar măcar te târăști către înainte.

E interesant că, atunci când te decizi să te focusezi pe razele de speranță, constați că acestea sunt mai multe decât ți-ai fi imaginat vreodată. Relațiile, deși unele scârțâie, altele sunt acolo mai puternice ca niciodată. Există, totuși, oameni care sunt gata să te asculte, să te sprijine și să te susțină, numai să îi lași. Viața, deși nu îți oferă un sens peste noapte, îți arată că merită trăită. Îți aduce, surprinzător, detalii în fața ochilor care să justifice trezitul dimineața și mersul mai departe.

Realizezi, așadar, că totul se rezumă la modul în care alegi să vezi realitatea: fie pui accentul pe beznă, fie te îndrepți către lumina binecuvântărilor încă existente. Descoperi, deci, că nu e imperativ ca problemele să dispară ca să poți să o iei de la capăt, ci că important e să dai rămășițelor o nouă formă.