iubirea in doi

Iubirea e de obicei foarte credulă, plină de speranţe, poate să aştepte oricât şi să îndure multe. Dar, se mai întâmplă să şi cedeze. Să nu mai poată. Să vrea să plangă şi să constate ca nu are în braţele cui. Să vrea sa fie alintată şi să nu aiba cine să o facă. Să vrea să i se confirme din când în când speranţele, şi să poată visa din nou….

Iubirea mai e şi oarecum timidă. Dă dovadă de multă sfială. Doar există, ea nu cere, nu impune, nu bate cu pumnul în masă, doar aşteaptă să fie vazută, sa fie simţită, să fie dorită şi primită cu braţele deschise. Si dacă asta nu se întâmplă se închide în colţul ei de inimă şi suferă.

Ea care a trăit doar pentru clipa în care va fi impărtăşită, dorită şi împlinită, ea care a sperat să vină ziua cand va şti sigur că va fi a ta pentru toata viaţa, ea care te vrea doar pe tine alături, in fiecare clipă, în fiecare moment de dor, ea, iubirea, a obosit. Dar şi maine e o zi…

Aceasta este povestea iubirii lor, parcă desprinsă din noul videoclip al lui Vunk … Fuseseră mulți ani doar ei doi. Ei doi și iubirea lor, poate nu la fel de aprinsă ca în prima ei parte, dar suficientă ca să le umple inimile și să le bucure sufletele. Nu dormisereă niciodată despărțiți, vreme de mulți ani, apoi au mai fost situații în care au fost nevoiți să se despartă o zi sau două. S-au obișnuit și cu asta, intervenea însă dorul, care îi făcea să viseze la clipa revederii, să tremure de bucurie și de dorința de a-l ține strâns în braţe pe cel care îi făcuse viața atât de împlinită.

După ceva timp au devenit trei. Micul boț cu suflet ce apăruse între ei i-a apropiat dar i-a și despărțit. A fost un pic ciudat la început, deși iubirea a crescut exponețial, fiind mai mult de împărțit, parcă dintr-o dată împărțirea nu se mai făcea în mod exact la doi, şi nici la trei, ci diferențiat. Mica minune primea din ce în ce mai mult de la amândoi, iar pentru ei doi, cei de la început, rămânea din ce în ce mai puțin. Declarațiile de dragoste reciproce erau la fel de frecvente, dar aveau o altă notă, alte cuvinte umpleau acum sentimentele proprii fiecăruia…. Acum spuneau Vă iubesc, în loc de Te iubesc. Și asta era un plus, dar și un minus. Un plus de iubire, un plus de afecțiune, un plus de responsabilitate, dar un minus de pasiune, un minus de dorință.

După un timp minusul s-a accentuat. Problemele inerente, inclusiv cele de sănătate ale micuțului, i-au obosit pe amândoi. Fiecare avea propriile reponsabilități, dacă unul stătea cu copilul, celălalt făcea alte treburi urgente. Timpul petrecut împreună s-a redus mult. Inclusiv nopțile dormeu de cele mai multe ori separat, unul cu copilul și celălalt singur, ca măcar unul din doi să fie odihnit a doua zi.

Și a venit vremea când acel doi de la început a devenit doar unu plus unu. Și foarte repede împărțeala a fost făcută. Și au rămas alții doi, o mamă și un copil. Nu le-a fost ușor. Au învățat să suplinească fiecare pentru celălalt ceea ce le lipsea atât de mult. Au învăţat să aibă grijă unul de celălalt, au învăţat să se descurce singuri, iar cel mic a crescut mai repede decât ar fi trebuit, în sufletul lui curat adunând-se întrebări la care nimeni nu va mai putea răspunde vreodată.