SĂ IUBEȘTI FEMEIA! FĂRĂ TEMERI, FĂRĂ REZERVĂ, FĂRĂ ORGOLIU!
Nu venerez femeia.
Însă, o iubesc în toată complexitatea ei. Știi de ce? Pentru că nu m-a dezamăgit. Niciuna. Poate că am avut noroc sau am știut cum să aleg. Habar nu am! Iar dacă m-ar fi dezamăgit, nu mi-aș fi schimbat părerea despre femei, căci printre ele sunt și cele bune – orice pădure are uscături. Și merg pe un principiu simplu: ce dai, aia primești. Ori ce ești, aia atragi.
De ce să iubești femeia?
Să iubești femeia pentru că va da naștere copilului tău. Îl va purta nouă luni, va îndura durerile nașterii și îl va proteja o viață întreagă asemenea unei leoaice. Bărbații tind să transforme o banală durere de cap într-o tragedie. Ce-i drept, femeia transformă alegerea hainelor într-o dramă națională.
Să iubești femeia pentru că te liniștește. Oricât haos, oricâtă agitație ar zace în sinea unui bărbat, îmbrățișarea femeii este suficientă pentru a le risipi pe loc. O femeie știe cum să-ți readucă zâmbetul pe chip, speranța în suflet și sclipirea în ochi.
Să iubești femeia pentru că te maturizează. De cele mai multe ori, femeile sunt puțin mai mature decât bărbații. Așa se spune și am remarcat și eu lucrul acesta. O femeie te face din bărbat și mai bărbat. Îți bagă mințile în cap, dar nu cum vrea ea, ci cum este bine pentru tine. O femeie îți arată ce înseamnă altruismul, dăruirea și devotamentul.
Să iubești femeia pentru că știe să-ți vorbească atunci când ai nevoie doar de cuvinte potrivite, că știe să te asculte atunci când ai nevoie doar de tăcerea celuilalt, că știe să te încurajeze atunci când ai nevoie doar de un impuls.
Să o iubești pentru că nu te abandonează nici în cele mai grele clipe. Are suficient curaj încât să intre în lupta cu viața și oamenii. Oricând, la orice oră, te poți baza pe ea ca fiind un partener veritabil în drumul spre succes.
Iar atunci când vei iubi femeia și, la rândul ei, ea te va iubi, vei înțelege că în ea zace o întreagă lume. Și nu orice lume, ci una fascinantă.
Ține minte, eu îți vorbesc de femeia femeie, nu de cea care este femeie doar datorită sexului din certificatul de naștere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu