ce este LIBERTATEA?
Dacă ar fi să definim Libertatea, oare câte definiții, trăsături, calități ale ei am putea înșirui? Și asta pe bune, nu doar cele acceptate și vehiculate prin tot felul de dicționare care ne explică ce gândim și ce credem. Eu cred că pentru fiecare Libertatea are o altă formă, o altă culoare, o altă nuanță și o altă semnificație. Și asta privit din perspectiva umană a fiecăruia dintre noi. Și așa și este normal, perfect și divin. Doar așa putem surprinde aspectele ei, valabile pentru rasa umană și a condițiilor în care ea se dezvoltă.
Deci, libertatea pentru fiecare înseamnă altceva. De ce? Pentru că cele mai multe interpretări, definiții ale ei pornesc din afara noastră și nu din noi. Pentru că noi așteptăm ca libertățile, Libertatea în totalitatea ei, să ne fie acordată de alții fără ca să ne-o acordăm noi înșine. Noi ne vedem Libertatea în stăpânirea altora. Și atâta timp cât o vedem așa, ea așa și este.
Pornind din interior, Libertatea începe în fiecare dintre noi printr-o eliberare. Mă eliberez eu însumi de ceva ce nu-mi place, de ceva ce nu am curajul să fac sau să spun. De exemplu, îmi permit mie însumi să spun cu voce tare ceva ce gândesc, chiar dacă nu am siguranța că mai este cineva care să aibă aceiași părere ca și mine; că s-ar putea ca ceilalți să se uite lung la mine și să dea din cap gândind în sinea lor ”auzi și la deșteptul asta ce-a mai scos pe gură...”; că îmi asum riscul de a fi judecat, privit de sus cu disprețul atot-știutorilor din jurul meu. Da, îmi dau voie să vorbesc, să-mi spun părerea. Este un pas extraordinar de important. Nu rezultatul obținut de la cei din jur contează, ci PASUL făcut de mine. Libertatea pe care mi-am acordat-o mie însumi de a fi eu, cel din acea clipă. Și descopăr că nu mi-a tăiat nimeni capul, că indiferent de atitudinea lor în mine a apărut o pace ciudată. E drept că uneori te încearcă supărarea și dezamăgirea. Dar experiența o dată pornită, se va transforma din bulgăraș în ditamai avalanșa. Și nu o mai poți opri. Și nici nu mai vrei. De ce? Pentru că începi să te simți bine cu tine însuți. Începi să-ți dai seama că părerea ta contează. Pentru cine? Pentru tine, pentru cea mai importantă ființă din lume pentru tine: TU însuți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu