Cartea preferata ∆

Auzitea pareri pozitive despre seria Jocurile Foamei incat ardeam de nerabdare sa reusesc si eu sa o citesc. Si am ajuns la concluzia ca uneori, prea multa reclama strica. In nici un caz nu voi spune ca nu mi-a placut sau ca nu mi s-a parut o lectura originala. Singura problema este ca citisem atat de multe impresii care o descriau ca fiind spectaculoasa, incat era aproape imposibil sa se ridice intr-adevar chiar la nivelul astfel creat in mintea mea.

Primul volum este cu siguranta unul cel putin interesant. Intr-o mare de romane suprapopulate de tot felul de creaturi supranaturale, o carte despre un viitor ipotetic este ca o gura de aer proaspat si iti trezeste din start curiozitatea. Autoarea creeaza o lume din viitor, creata pe ruinele prezentului nostru. Unul dintre lucrurile care impresioneaza cu adevarat este exact modul in care a construit aceasta realitate, aproape infricosator de veridic. Tehnologii la care astazi nici nu visam coexistand cu un sistem organizatoric ce se apropie infiorator de mult de sclavie, orase in care orice ti-ai putea imagina vreodata exista, asezate alaturi de zone in care se moare de foame la propriu iar societatea traieste intr-o maniera apropiata de traiul rural primitiv.

Starea de suspans nu incepe odata cu participarea protagonistei la Jocurile foamei, ci chiar de la inceputul cartii, deoarece se face simtita o anumita tensiune si in cele mai banale gesturi si actiuni ale personajelor, personaje ce surprind perfect imaginea unor oameni haituiti, aproape resemnati cu o soarta de neimaginat si pe care lupta pentru ziua de maine ii ghideaza in fiecare act. Bineinteles, in momentul in care Katniss se ofera voluntara pentru Jocurile foamei, in locul surorii sale, pulsul incepe sa iti creasca din ce in ce mai tare si devine tot mai dificil sa lasi cartea din mana. Actiunea este relatata la persoana 1, prezent, oferindu-ti astfel o perspectiva personala asupra intamplarilor si crescand nivelul emotiilor pe care le incerci tocmai pentru ca privesti lucrurile prin ochii eroinei. Desi Jocurile incep abia pe la jumatatea cartii iar odata cu acestea actiunea incepe sa se desfasoare cu repeziciune, nu simti deloc ca lucrurile sunt prea inghesuite sau ca ritmul ar fi exagerat. Dimpotriva, actiunile decurg firesc, iar punctele culminante sunt plasate intr-un mod inteligent, alternand cu momente de acalmie in care reusesti sa procesezi toate intamplarile socante pe care le-ai citit pana atunci.