Viata la tara ....
Viaţa la ţară
Nu ştiu cum se simt alţii, dar eu mă simt cu totul un alt om, atunci când merg la bunici. De fiecare dată mă bucur de priveliştea şi liniştea din jur. Aerul curat, cântatul cocoşilor, mâcăitul raţelor, cuviţatul purceilor, mugetul vacilor fac din curtea buniciilor mei, o adevărată lume de basm. Împrejur sunt multe dealuri împădurite. Aproape de fiecare dată vizitez pădurea din apropire întro scurtă sau mai lungă plimbare.
Natura mă linişteşte de agitaţia insuportabilă din oraş. Aici parcă şi ploaia este altfel, parcă ar cânta un cântec de dor uneori, iar alteori un cântec de dragoste. Peiesajul este îmbietor, deşi e la fel, pentru oamenii care sunt obisnuiţi cu el, zi de zi mie mi se pare de fiecare diferit. Cu fiecare vizită parcă, locurile sunt întro continuă schimbare. În locul meu preferat, o poieniţă, magică se adună mereu noi energii, sursă ce mă inspiră şi mă îndeamnă să scriu. Ca să simţi şi să trăieşti trebuie să fi în acel loc, să asculţi freamătul vântului, şuieratul frunzelor, dansul ierbii şi al vieţuitoarelor, care au lumea lor minusculă, în acest cadru feeric de poveste. Când mă aflu acol, parcă timpul stă pe loc şi toate activităţiile încetează, pentru o farcţiune de secundă, apoi natura îşi reia ciclul firesc al orânduirii evenimentelor. Furniciile lucrează mai cu spor, păsările cântă mai diferit şi totul e întro continuă evoluţie. În mijlocul naturii, de fiecare dată învăţ ceva nou, o nouă idee, o nouă fărâmă de poezie, o nouă părticică de poveste, o nouă fantezie, un izvor de gânduri nobile, o poveste fără şfârşit. Pe măsură ce cercetez, fiecare parte din poieniţă, pe atât descopăr, câte o nouă bucăţică de ceva nou, ceva de spus, ceva de adăugat. Fiecare urmă pe unde am păşit are ceva de spus, precum fiecare fir de iarbă atins, fiecare pom, fiecare frunză, are propia istorie, propia istorisire de zis.
Poieniţa, pădurea, tot peiesajul în sine, satul, sunt locuri speciale, mirifice în care îşi duc viaţa bunicii mei, locuri cu trecut, în care au trăit cândva şi străbunicii mei, locuri cu o semnificaţie profundă, pe care nu le aş schimba cu nimic în lume, ci aş vrea să fie conservate şi menţinute aşa cum sunt, unicate. Ar fi o amintire placută şi pentru urmaşii ce vor urma, cât şi pentru urmaşii, urmaşilor.
La bunici, când mă duc, sunt în lumea mea, mă simt mai special, mai diferit. Viaţa de la ţară nu e tocmai una uşoară, fiind mult de lucru. Sunt conştient de treburile şi munciile pe care le au ţăranii, zi de zi pentru a supravieţui şi să-şi câstige şi ei existenţa. Mereu este câteva de făcut. Deşi duc o viaţă mai rudimentară, cu condiţii mai precare, sunt oameni simpli şi modeşti. Ei nu au stresul ca cei de la oraş, mănâncă sănătos şi de aceea, trăiesc mai mult timp. Îmi admir bunicii, au trudit mult timp sărmanii, pentru pământ şi bucate.Toată viaţa s-au ocupat de câmp şi de animale. Au dus şi duc o muncă de necontenit. Sunt mândru de bunicii mei, pe mâna lor au trecute mii de fiinţe, de care s-au ocupat cu multă grijă. A fi ţăran, nu e o ruşine, ci o mândrie. Mulţi oameni bogaţi, au uitat de unde provin, unde au rădăciniile şi afirmă cu mândrie că fac parte din mariile oraşe, metropole, etc.
Viaţa la ţară, are farmecul ei, cu bune cu rele, e o viaţă mai simplă total diferită. Ţăranul, omul de rând, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum poate. Îşi duce crucea, îşi acceptă destinul aşa, cum i-a fost scris. Astăzi, trăim vremuri grele, săracii bunici şi mai grele. E criză în toată lumea. Pentru ei e mai greu, au îmbătrânit nu mai au forţă de lucru, aşa cum aveau cândva...Pensiile s-au redus, iar normele europene, impun condiţii tot mai drastice în vederea vânzării producţiei de la ţară. Azi mâine nu vor mai fi, din păcate nici acolo produse naturale, aşa cum era mai demult. Aşa că bucuraţi-vă, aduceţi-vă aminte de vremurile trecute, de tot ceea ce este minunat şi profita-ţi, de tot ceea ce aveţi şi vă face plăcere. Trebuie să ocrotim natura şi să conservăm ceea ce avem, iar tradiţia să rămână, tradiţie unică, specifică, aşa cum a fost mereu. Viaţa la ţară trebuie preţuită, astfel ne respectăm ştrămoşii şi nu în ultimul rând ne respectăm pe noi înşine!
Când crezi că eşti singur, defapt nu eşti! Nu ignora lucrurile din jur, acordă atenţie şi celor mai mici detalii.Ai putea rămâne surprins la tot ceea ce le afli. Nu trebuie să cauţi, să cercetezi foarte intens, ci doar să crezi! Propiul suflet te va ghida spre toate. Acolo se află cheia succesului, a cunoaşterii!
Nu ştiu cum se simt alţii, dar eu mă simt cu totul un alt om, atunci când merg la bunici. De fiecare dată mă bucur de priveliştea şi liniştea din jur. Aerul curat, cântatul cocoşilor, mâcăitul raţelor, cuviţatul purceilor, mugetul vacilor fac din curtea buniciilor mei, o adevărată lume de basm. Împrejur sunt multe dealuri împădurite. Aproape de fiecare dată vizitez pădurea din apropire întro scurtă sau mai lungă plimbare.
Natura mă linişteşte de agitaţia insuportabilă din oraş. Aici parcă şi ploaia este altfel, parcă ar cânta un cântec de dor uneori, iar alteori un cântec de dragoste. Peiesajul este îmbietor, deşi e la fel, pentru oamenii care sunt obisnuiţi cu el, zi de zi mie mi se pare de fiecare diferit. Cu fiecare vizită parcă, locurile sunt întro continuă schimbare. În locul meu preferat, o poieniţă, magică se adună mereu noi energii, sursă ce mă inspiră şi mă îndeamnă să scriu. Ca să simţi şi să trăieşti trebuie să fi în acel loc, să asculţi freamătul vântului, şuieratul frunzelor, dansul ierbii şi al vieţuitoarelor, care au lumea lor minusculă, în acest cadru feeric de poveste. Când mă aflu acol, parcă timpul stă pe loc şi toate activităţiile încetează, pentru o farcţiune de secundă, apoi natura îşi reia ciclul firesc al orânduirii evenimentelor. Furniciile lucrează mai cu spor, păsările cântă mai diferit şi totul e întro continuă evoluţie. În mijlocul naturii, de fiecare dată învăţ ceva nou, o nouă idee, o nouă fărâmă de poezie, o nouă părticică de poveste, o nouă fantezie, un izvor de gânduri nobile, o poveste fără şfârşit. Pe măsură ce cercetez, fiecare parte din poieniţă, pe atât descopăr, câte o nouă bucăţică de ceva nou, ceva de spus, ceva de adăugat. Fiecare urmă pe unde am păşit are ceva de spus, precum fiecare fir de iarbă atins, fiecare pom, fiecare frunză, are propia istorie, propia istorisire de zis.
Poieniţa, pădurea, tot peiesajul în sine, satul, sunt locuri speciale, mirifice în care îşi duc viaţa bunicii mei, locuri cu trecut, în care au trăit cândva şi străbunicii mei, locuri cu o semnificaţie profundă, pe care nu le aş schimba cu nimic în lume, ci aş vrea să fie conservate şi menţinute aşa cum sunt, unicate. Ar fi o amintire placută şi pentru urmaşii ce vor urma, cât şi pentru urmaşii, urmaşilor.
La bunici, când mă duc, sunt în lumea mea, mă simt mai special, mai diferit. Viaţa de la ţară nu e tocmai una uşoară, fiind mult de lucru. Sunt conştient de treburile şi munciile pe care le au ţăranii, zi de zi pentru a supravieţui şi să-şi câstige şi ei existenţa. Mereu este câteva de făcut. Deşi duc o viaţă mai rudimentară, cu condiţii mai precare, sunt oameni simpli şi modeşti. Ei nu au stresul ca cei de la oraş, mănâncă sănătos şi de aceea, trăiesc mai mult timp. Îmi admir bunicii, au trudit mult timp sărmanii, pentru pământ şi bucate.Toată viaţa s-au ocupat de câmp şi de animale. Au dus şi duc o muncă de necontenit. Sunt mândru de bunicii mei, pe mâna lor au trecute mii de fiinţe, de care s-au ocupat cu multă grijă. A fi ţăran, nu e o ruşine, ci o mândrie. Mulţi oameni bogaţi, au uitat de unde provin, unde au rădăciniile şi afirmă cu mândrie că fac parte din mariile oraşe, metropole, etc.
Viaţa la ţară, are farmecul ei, cu bune cu rele, e o viaţă mai simplă total diferită. Ţăranul, omul de rând, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum poate. Îşi duce crucea, îşi acceptă destinul aşa, cum i-a fost scris. Astăzi, trăim vremuri grele, săracii bunici şi mai grele. E criză în toată lumea. Pentru ei e mai greu, au îmbătrânit nu mai au forţă de lucru, aşa cum aveau cândva...Pensiile s-au redus, iar normele europene, impun condiţii tot mai drastice în vederea vânzării producţiei de la ţară. Azi mâine nu vor mai fi, din păcate nici acolo produse naturale, aşa cum era mai demult. Aşa că bucuraţi-vă, aduceţi-vă aminte de vremurile trecute, de tot ceea ce este minunat şi profita-ţi, de tot ceea ce aveţi şi vă face plăcere. Trebuie să ocrotim natura şi să conservăm ceea ce avem, iar tradiţia să rămână, tradiţie unică, specifică, aşa cum a fost mereu. Viaţa la ţară trebuie preţuită, astfel ne respectăm ştrămoşii şi nu în ultimul rând ne respectăm pe noi înşine!
Când crezi că eşti singur, defapt nu eşti! Nu ignora lucrurile din jur, acordă atenţie şi celor mai mici detalii.Ai putea rămâne surprins la tot ceea ce le afli. Nu trebuie să cauţi, să cercetezi foarte intens, ci doar să crezi! Propiul suflet te va ghida spre toate. Acolo se află cheia succesului, a cunoaşterii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu